Când corpul tău spune: e prea mult.


Dragă Reader

Vara e aici.
Soarele încălzește tot, drumurile, gândurile, ritmul...
Și totuși… e atât de ușor să treci pe lângă bucurie. Să rămâi blocat(ă) în „taskuri”, gânduri, presiuni, griji, notificări.
Iar corpul tău… tace, dar nu uită. Îți șoptește prin oboseală, tensiune, iritabilitate sau acea anxietate surdă care pare că nu mai pleacă.

Îți sună cunoscut?
– Dormi, dar nu te odihnești.
– Te simți epuizat(ă) după o simplă conversație.
– Ți-e greu să respiri adânc sau să te simți „acolo”.
– Ai uitat când ai râs ultima oară cu poftă.

Poate nu e doar despre gânduri sau probleme.
Poate e sistemul tău nervos care îți spune:
„Nu mă mai simt în siguranță.”


Hai să o luăm de la început:

Sistemul nostru nervos funcționează ca un barometru emoțional.
E mereu acolo, în fundal, reglând tot: ritmul inimii, respirația, starea de alertă sau de calm, somnul, digestia, capacitatea de a fi prezent(ă).

Și de multe ori, când trăim pe pilot automat, el intră în modul supraviețuire.
Adică în starea aceea de „fight, flight sau freeze”, în care totul pare mai greu decât e de fapt.

Vestea bună? Se poate regla.
Nu peste noapte. Dar cu mici gesturi, făcute des.


Ce ajută?

✔ Respirația lentă, abdominală
✔ Plimbările în natură
✔ Mișcarea ușoară (fără presiune de performanță)
✔ Pauzele fără ecran
✔ Autoîngrijirea simplă
Râsul. Da, râsul.


Hai să vorbim despre râs

Știai că, fiziologic, râsul e un fel de „șoc” pentru corp – activează sistemul simpatic (luptă/fugi)… dar imediat după, ne aduce într-o stare profundă de relaxare? Scade cortizolul, reglează tensiunea arterială, crește dopamina și endorfinele. Adică substanțele fericirii.

Și poate mai important decât toate: ne conectează.
Râdem împreună. Ne simțim aproape. Ne simțim oameni.

Râsul e forma cea mai simplă și umană de reglare.
Un fel de „reset”, dar cu poftă de viață.

Adler spunea că umorul în terapie e semnalul că poți să iei lucrurile un pic mai ușor.
Să nu te mai identifici cu simptomele.
Să-ți dai voie să fii imperfect(ă), uman(ă), chiar și haioasă uneori.


Un mic exercițiu pentru azi

Ia 5 minute.
Respiră.
Pune-ți o mână pe inimă. Și întreabă-te:
Unde în viața mea nu mă simt în siguranță?

Apoi lasă întrebarea să plutească.
Nu-i căuta răspunsul cu mintea. Lasă-l să vină.
Și spune-ți blând: „Sunt aici. Te ascult. Ești în siguranță cu mine.”

Și dacă azi nu ai râs încă, trimite cuiva drag o glumă bună. Sau caută un reel stupid.
Nu pentru distragere. Ci pentru reglare. Pentru conexiune. Pentru viață.


Vara asta… să ne reglăm nervii cu blândețe.
Să ne luăm în serios odihna, dar nu chiar pe noi.
Să râdem mai mult, să muncim mai puțin.
Să alegem oameni care ne fac bine.

Iar dacă simți că sistemul tău nervos nu mai poate duce singur, știi unde mă găsești.
Sunt aici, exact pentru asta.

De fapt, chiar te invit la o sesiune gratuită.
O conversație de cunoaștere – fără presiune, fără obligații – în care să stăm de vorbă despre tine, despre ritmul tău interior și ce ai nevoie în perioada asta.

📅 Poți programa o întâlnire aici: https://Denisa-Holl.ace.page/meet/programează-o-consultație-gratuită

Cu drag,
Denisa
psiholog & om cu simțul umorului, inimă mare și nervi reglabili

Bună! Sunt psiholog pentru traumă și burnout și îmi place să ating inimi cu cuvinte alese.

Scriu despre traumă, burnout, relații, somn, anxietate și toate acele lucruri pe care încercăm să le gestionăm în tăcere. Despre cum trecutul continuă să ne influențeze prezentul. Despre ce se întâmplă cu noi atunci când funcționăm prea mult timp pe pilot automat. Despre cum putem înțelege mai bine legătura dintre minte, corp și sistemul nostru nervos.Dacă îți dorești articole scrise cu empatie, dar ancorate în știință, te invit să te abonezi.

Read more from Bună! Sunt psiholog pentru traumă și burnout și îmi place să ating inimi cu cuvinte alese.

Momentul în care nu mai poți duce totul singur Dragă Reader, Există un tip de singurătate care nu vine din lipsa oamenilor, ci din prea-plinul de responsabilitate. O singurătate care se naște devreme, înainte să știi ce este viața și înainte să înțelegi că nu este treaba ta să repari lumea. Poate că ai fost copilul care simțea tot. Cel care observa tensiunile înainte să fie rostite, care își ținea respirația când părinții se certau și care credea, în tăcerea lui, că dacă ar fi mai cuminte,...

există oameni care nu au avut unde să înflorească Dragă Reader, Există oameni care înfloresc precum cresc macii într-un câmp bun. Au avut lumină, au avut spațiu, au avut oameni care au crezut în ei și care i-au învățat, cu răbdare, că lumea poate fi explorată fără să te pierzi în ea. Au fost încurajați să încerce, să greșească, să se exprime și să fie ei înșiși fără teama constantă că vor fi respinși, criticați sau umiliți pentru asta. Și poate că tocmai de aceea, mulți dintre acești oameni...

Când nu mai știi ce ai nevoie cel mai simplu este să te menții ocupată, chiar dacă nu e ceea ce îți dorești Dragă Reader, Una dintre poveștile care m-a lovit în plex cel mai tare, pe parcursul dezvoltării mele și în procesul de a ieși din complexul salvatorului și din oboseala cronică, este povestea pantofiorilor roșii. Am citit-o în cartea Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés. O carte cu multe povești și mituri, care explică arhetipurile feminine într-un mod psihanalitic...