Momentul în care nu mai poți duce totul singur

Dragă Reader,

Există un tip de singurătate care nu vine din lipsa oamenilor, ci din prea-plinul de responsabilitate.

O singurătate care se naște devreme, înainte să știi ce este viața și înainte să înțelegi că nu este treaba ta să repari lumea.

Poate că ai fost copilul care simțea tot.

Cel care observa tensiunile înainte să fie rostite, care își ținea respirația când părinții se certau și care credea, în tăcerea lui, că dacă ar fi mai cuminte, mai bun, mai puternic sau mai puțin vizibil, lucrurile s-ar liniști.

Poate că nu te-ai jucat pe deplin, pentru că erai atent. Vegheai. Te adaptai. Încercai să fii liantul, pansamentul, stâlpul.

Apoi ai crescut.

În timp ce alții învățau cine sunt, tu învățai să fii de folos. Să îi susții pe ceilalți, să le asculți durerile, să le traduci neputințele, să anticipezi nevoile lor înainte ca ele să fie exprimate.

Ai învățat că iubirea se câștigă prin utilitate.

Că valoarea ta stă în cât de mult poți duce.

Că nevoile tale pot aștepta.

Și poate că, fără să îți dai seama, ai continuat să joci același rol și în viața de adult.

În relații, ai devenit adăpost.

La muncă, omul pe care toată lumea se bazează.

În familie, cel care ține lucrurile împreună.

Iar lumea s-a obișnuit cu asta.

S-a obișnuit să primească.

S-a obișnuit să creadă că ești puternic și că te descurci.

S-a obișnuit atât de mult cu prezența ta, încât a uitat să se întrebe cum ești tu, de fapt.

Și atunci apare întrebarea pe care mulți oameni o aduc în cabinet:

De ce mă simt atât de obosit(ă), deși fac tot ce trebuie?

Poate pentru că nimeni nu poate trăi la nesfârșit doar oferind.

Poate pentru că există un moment în care strategiile care ne-au ajutat să supraviețuim în copilărie încep să ne coste prea mult la maturitate.

Iar acesta este, de multe ori, începutul conștientizării.

Nu, conștientizarea suferinței nu înseamnă să te pierzi în trecut și nici să rămâi blocat în durere.

Înseamnă să te oprești suficient cât să vezi ceea ce ai evitat ani întregi.

Să observi oboseala pe care ai numit-o responsabilitate.

Să recunoști tristețea ascunsă sub competență.

Să vezi frica din spatele nevoii de control.

Să înțelegi de unde vine convingerea că trebuie să fii puternic(ă) tot timpul.

În psihoterapie, conștientizarea înseamnă și să aduci în lumină ceea ce a rămas mult timp în afara conștiinței.

Să înțelegi scopurile invizibile din spatele comportamentelor tale.

Poate că ai devenit salvator pentru că, undeva, ai învățat că doar așa vei fi iubit.

Poate că ai ajuns să crezi că valoarea ta depinde de cât de util ești.

Poate că ai sperat, fără să îți dai seama, că dacă îi salvezi pe ceilalți, cineva te va salva și pe tine.

Aceste convingeri nu sunt defecte de caracter.

Sunt adaptări.

Sunt răspunsurile inteligente ale unui copil care a făcut tot ce a putut cu resursele pe care le avea.

Iar suferința începe să se transforme atunci când încetezi să te mai judeci pentru aceste mecanisme și începi să le înțelegi.

În mod paradoxal, suferința conștientizată poate participa la construirea unei vieți mai împlinite.

Nu pentru că suferința ar fi frumoasă sau pentru că avem nevoie de ea pentru a crește.

Ci pentru că durerea pe care alegem să o ascultăm ne arată unde ne-am abandonat pe noi înșine.

Ne arată ce nevoi am ignorat.

Ce limite avem nevoie să punem.

Ce părți din noi așteaptă de ani întregi să fie văzute.

Atunci când nu mai fugim de suferință, ea încetează să ne conducă din umbră.

Și poate că vindecarea începe exact aici: în momentul în care renunțăm să mai salvăm pe toată lumea și începem, cu aceeași grijă, să ne întoarcem și către noi.

Te las cu o întrebare:

Cine ai fi dacă nu ai mai simți că ești responsabil(ă) pentru fericirea tuturor?

Și până atunci îți las un articol nou de pe blog despre Familia, locul în care învățăm iubirea și uneori, suferința​

Cu drag,

Denisa

P.S. Dacă ai citit aceste rânduri și ai simțit că porți de mult timp rolul celui care îi ține pe toți ceilalți în picioare, poate că nu ai nevoie să fii mai puternic(ă).

Poate ai nevoie, pentru prima dată după mult timp, de un spațiu în care să nu mai ai grijă de nimeni.

Dacă simți că a venit momentul să înțelegi mai bine povestea din spatele oboselii, al responsabilității excesive sau al nevoii de a salva și ai vrea să știi cum un proces terapeutic te-ar putea ajuta, poți programa o sesiune de cunoaștere aici la acest link: programează o seisune gratuită.​

Vom vedea împreună ce te aduce în acest moment al vieții tale, ce ai încercat până acum și dacă sunt persoana potrivită să te însoțesc în acest proces.

​​​