De ce ne întoarcem triști din vacanță?

Dragă Reader

Există un moment ciudat despre care nu prea vorbim.

Momentul în care ajungi acasă după concediu, pui hainele la spălat, deschizi frigiderul și, pentru câteva secunde, te uiți în gol.

Telefonul începe să vibreze din nou. Mailurile se adună. Grupul de la muncă se trezește la viață. Te gândești la traficul de mâine, la ședința de luni, la lista de lucruri amânate înainte să pleci.

Și, deși tocmai ai petrecut câteva zile într-un loc frumos, te încearcă un sentiment greu de explicat.

Nu este doar tristețe că s-a terminat vacanța.

Este ceva mai profund.

Un fel de: nu vreau să mă întorc la viața mea.

Sigur, există și un nume pentru asta. Psihologii îi spun uneori „post-vacation blues”. O combinație între schimbarea bruscă de ritm, oboseala acumulată pe drum și reîntoarcerea la responsabilitățile cotidiene.

Dar, uneori, explicația este mai puțin confortabilă.

Vacanțele au obiceiul enervant de a ne spune adevărul.

În restul anului suntem ocupați. Atât de ocupați, încât aproape că nu mai avem timp să ne întrebăm dacă ne place viața pe care o trăim.

Ne trezim, muncim, rezolvăm, bifăm, alergăm, adormim cu telefonul în mână și o luăm de la capăt.

Suntem atât de ocupați să facem față, încât nu mai avem timp să simțim.

Apoi plecăm în concediu.

Și, dintr-odată, se face liniște.

Avem timp să dormim. Să stăm la masă fără să ne uităm la ceas. Să mergem pe jos fără să fim grăbiți. Să ne uităm în jur.

Și observăm lucruri.

Observăm cum oamenii par mai puțin încruntați.

Cum își beau cafeaua fără să meargă în același timp.

Cum magazinele se închid la prânz și nimeni nu pare scandalizat că cineva și-a permis să aibă o viață.

Cum mesele durează două ore și nu sunt considerate o pierdere de timp.

Cum copiii se joacă, adulții stau, iar seara nu este încă un interval în care trebuie să fii productiv.

Și atunci apare întrebarea incomodă:

De ce acolo se poate și la noi nu?

Uneori, răspunsul chiar ține de context.

Traficul, zgomotul, nesiguranța, lipsa spațiilor verzi, stresul financiar și sentimentul că trebuie să te descurci singur cu totul nu sunt doar motive de conversație la masă.

Ele au un impact real asupra sistemului nostru nervos.

Dar, alteori, vacanța ne arată ceva și mai personal.

Că poate ne-am obișnuit să trăim într-un ritm care nu ni se potrivește.

Că ne-am construit o viață în care am pus totul înaintea noastră.

Că ne-am convins că odihna trebuie meritată.

Că am ajuns să trăim de la un concediu la altul, ca și cum cele zece zile din august ar trebui să repare ce am stricat în restul anului.

Spoiler alert: nu pot.

Două săptămâni de apusuri nu vindecă zece luni de hiperfuncționare.

Și nici un hotel frumos nu poate compensa o viață în care nu mai există spațiu pentru tine.

Știu asta și din propria experiență.

În perioada în care eram în burnout, aveam impresia că soluția este simplă: încă un weekend liber, încă o vacanță, încă o pauză. Credeam că distracția ține loc de odihnă.

Doar că, de fiecare dată când mă opream, descopeream același lucru.

Nu eram doar obosită.

Eram deconectată de mine.

Nu mai știam ce îmi place, ce îmi face bine, ce mă încarcă și ce mă golește.

Mă pricepeam foarte bine să funcționez și foarte prost să trăiesc.

Iar asta este partea pe care vacanțele o scot uneori la suprafață.

Nu ne întoarcem triști pentru că s-a terminat concediul.

Ne întoarcem triști pentru că, pentru câteva zile, am văzut cum arată o versiune a noastră care doarme suficient, care râde mai mult, care are timp, care respiră.

Și apoi ne întoarcem la o viață în care nu știm cum să păstrăm nimic din toate acestea. Și nu degeaba toamna are felul ei de a-și pune amprenta asupra psihicului.

Poate că întrebarea nu este cum să prelungești starea de vacanță.

Poate că întrebarea este:

Ce anume din vacanță ai vrea să existe și în viața ta de zi cu zi?

Mai mult timp afară?

Mai puține notificări?

Mai multă mișcare?

Mai multe mese liniștite?

Mai multă prezență?

Mai puțină grabă?

Începe de acolo.

Nu aștepta concediul următor ca să îți dai voie să trăiești puțin mai aproape de cum îți dorești.

Și încă ceva.

Dacă golul, tristețea sau lipsa de sens persistă mult după ce ai despachetat bagajele, dacă nimic nu te mai bucură și simți că te lupți cu aceste stări de foarte mult timp, este important să nu reduci totul la „m-a lovit depresia post-vacanță”.

Uneori, vacanța nu creează depresia.

Doar o face vizibilă.

Iar dacă te regăsești aici, poate că nu ai nevoie de încă o escapadă.

Poate că ai nevoie de sprijin.

Până la următorul concediu, încearcă să îți lași câteva zile de tranziție înainte să te întorci la muncă.

Nu îți umple agenda din prima zi.

Păstrează unul sau două ritualuri care ți-au făcut bine în vacanță.

Și, din când în când, întreabă-te:

Cum pot construi o viață din care să nu simt nevoia să evadez atât de des?

Cu drag,

Denisa

P.S. Dacă simți că întoarcerea din concediu aduce cu ea mai mult decât oboseală și că scoate la suprafață întrebări pe care le amâni de mult timp, poți programa o sesiune de cunoaștere aici: Programează o consultație 1 la 1 gratuită.​

​​​