Odihna, plăcere sau durere?

Dragă Reader,

Există oameni care numără zilele până la concediu și oameni care se tem, în secret, de el.

Poate că sună ciudat. Trăim într-o cultură care ne spune că odihna este răspunsul la aproape orice: ești obosit, ia o pauză. Ești stresat, pleacă în vacanță. Simți că nu mai poți, deconectează-te câteva zile.

Și totuși, mulți dintre noi știm din experiență că lucrurile nu sunt atât de simple.

Pentru că uneori pleci în concediu și, după primele două zile, în loc să te relaxezi, devii iritabil(ă). Te trezești dimineața fără alarmă și nu mai poți adormi la loc. Simți că trebuie să faci ceva, să vezi ceva, să organizezi ceva. Îți verifici telefonul mai des decât ai vrea. Deschizi emailurile de la muncă. Simți că ceva lipsește. Te simți vinovat(ă) că stai degeaba.

Sau, pur și simplu, te simți ciudat.

Sau te înbolnăvești.

Mulți oameni observă că se îmbolnăvesc exact în primele zile de concediu: atunci când sistemul nervos iese, în sfârșit, din starea de alertă continuă și își permite să încetinească, corpul începe să simtă oboseala, tensiunea și epuizarea pe care le-a ținut în așteptare cât timp a funcționat pe pilot automat.

A trăi mult timp în modul de supraviețuire este costisitor pentru organism: ritmul cardiac rămâne crescut, somnul devine mai superficial, digestia și procesele de reparare trec în plan secund, iar resursele fizice și emoționale se consumă mai repede decât pot fi refăcute.

Ani la rând am crezut că problema era că nu știu eu să mă odihnesc suficient de bine.

Că trebuie doar să găsesc vacanța potrivită, hotelul potrivit, rutina potrivită, aplicația potrivită, combinația ideală dintre mișcare, somn și alimentație.

Dar, privind în urmă, îmi dau seama că, în perioada în care eram aproape de burnout, problema nu era că nu aveam timp liber.

Problema era că nu mai știam să exist în afara rolurilor mele.

Eram atât de obișnuită să fiu utilă, să rezolv, să am grijă, să răspund, să organizez, încât liniștea începuse să pară inconfortabilă.

Corpul meu era obosit, dar sistemul meu nervos rămânea în alertă.

Iar când încetineam, apărea ceva ce nu aveam timp să simt în restul anului: tristețe, neliniște, singurătate, întrebări la care nu voiam să mă gândesc.

Ce fac cu viața mea?

Ce îmi lipsește?

De ce sunt atât de obosită?

De ce nu mă bucur, deși am tot ce mi-am dorit?

Am observat același lucru și în cabinet.

Mulți oameni nu se tem, de fapt, de odihnă.

Se tem de ceea ce apare atunci când se opresc.

Pentru un sistem nervos obișnuit ani la rând cu stres, presiune și responsabilitate, liniștea nu este întotdeauna percepută ca siguranță.

Uneori, este percepută ca o amenințare.

Abia după ce am început să înțeleg mai bine felul în care funcționează sistemul nostru nervos, am realizat că problema nu era lipsa de disciplină și nici incapacitatea mea de a mă relaxa.

Creierul și corpul nostru se adaptează la ritmul în care trăim. Iar atunci când funcționăm mult timp în grabă, hiperresponsabilitate și suprasolicitare, starea de activare devine noua normalitate.

De aceea, odihna nu este doar o decizie. Este și o abilitate.

Una pe care mulți dintre noi nu am avut ocazia să o învățăm.

Pentru că, poate, în copilărie, relaxarea era asociată cu pericolul.

Poate că trebuia să fii atent(ă) la starea emoțională a celor din jur.

Poate că nu era loc pentru nevoile tale.

Poate că ai învățat că valoarea ta stă în ceea ce faci, nu în cine ești.

Și atunci nu este deloc surprinzător că îți este greu să te oprești.

Nu este lipsă de voință.

Nu este un defect de caracter.

Este un tipar pe care corpul și mintea l-au învățat foarte bine.

Iar schimbarea nu începe prin a te forța să te relaxezi. Și nici prin a cheltui bani mulți pe vacanțe exotice în care să speri că poți respira altfel.

Începe prin a observa, cu curiozitate, ce se întâmplă în tine atunci când încetinești.

Ce simți când nu mai ai nimic de bifat?

Ce gânduri apar când nu mai ești ocupat(ă)?

Ce emoții ies la suprafață atunci când se face liniște?

Poate că vara aceasta nu ai nevoie de vacanța perfectă.

Poate că ai nevoie de câteva momente în care să exersezi altfel de a fi cu tine.

Fără obiective.

Fără performanță.

Fără presiunea de a transforma odihna într-un alt proiect de optimizare.

Pentru că, uneori, cel mai greu lucru nu este să mergem mai departe.

Ci să ne permitem să ne oprim.

Cu drag,

Denisa

P.S. Dacă ai observat că îți este greu să te odihnești, că liniștea te neliniștește sau că simți nevoia să fii mereu în mișcare, nu înseamnă că faci ceva greșit.

Uneori, corpul nostru continuă să trăiască într-un ritm pe care l-a învățat cu mult timp înainte ca noi să îl înțelegem.

Dacă simți că a venit momentul să explorezi aceste tipare, poți programa o sesiune de cunoaștere aici.

Iar dacă vrei să afli mai multe despre relația dintre stresul cronic, sistemul nervos și burnout, îți las aici câteva articole care s-ar putea să îți fie de folos:

• ​Tulburările psihosomatice: cum influențează stresul, sistemul nervos și fereastra de toleranță simptomele din corp​
• ​Reprimarea emoțiilor: cum îți afectează sănătatea mentală și fizică​
• ​Epuizarea emoțională: mecanismul din spatele nevoii de a face mereu mai mult​

​​​