Știi ce-am învățat în propriul proces terapeutic?

Să nu-mi mai caut valoarea în ochii celorlalți.
Să nu-mi mai explic durerea celor care n-au nici o dorință s-o înțeleagă.
Să nu mai cer loc în spații în care simt că trebuie să mă micșorez ca să încap.

Și știi ce s-a întâmplat când am început să fac asta?

Mi-a fost… mai liniște.
Nu liniștea aia statică. Ci una vie. Din aia în care mintea nu mai gonește în toate direcțiile. În care corpul nu mai strigă „sunt epuizat” pe tăcute.
În care noaptea, uneori, reușesc să adorm fără să întorc pe toate părțile grijile zilei.

Pentru că, de multe ori, ce ne fură somnul nu e cafeaua, ci perfecționismul.​
Nu e zgomotul orașului, ci zgomotul din capul nostru.

Acele gânduri care îți tot spun că „n-ai făcut destul”,
că „până nu iese perfect, nu e bine”,
că „n-ai voie să te oprești, că pierzi trenul vieții”.

Și între toate aceste presiuni, ne rămâne prea puțin loc pentru odihnă reală. Pentru pauză. Pentru viață.

În ultimele săptămâni am fost mai activă ca oricând pe Instagram.
Am început să postez mai multe video-uri — deși recunosc:
mă temeam. De judecată.
De cum o să sune vocea mea.
De ce o să creadă alții.
De autosabotorul din capul meu care șoptea: „n-are rost, nu e destul de bun” , „nimănui nu-i pasă de ce ai tu de zis.”

Dar am făcut-o oricum. Pentru că știu că unele cuvinte pot ajuge la inimă și pot schimba felul în care vedem viața și lumea.
Și, surprinzător, faptul că am ieșit în față cu conținut m-a ajutat să mă simt mai liberă. Mai vie. Mai cu scop. E chiar fun.

Și acum simțit să împărtășesc tot mai mult din ceea ce m-a ajutat pe mine, din ceea ce îi ajută pe clienții cu care lucrez..
Și știți că trăim de fapt pentru lucruri mici? Cafeluța, o vorbă bună, un gest grijuliu...
Și tot așa există feluri simple prin care putem avea grijă de sănătatea noastră emoțională — și de spațiul nostru mental.

Poate alegi și tu unul dintre ele săptămâna asta:

– Ia-ți o seară pe săptămână fără telefon, după ora 21. Fără nimic productiv. Uită-te la stele.
– Bea cafeaua (sau ceaiul) fără scroll, fără emailuri. Doar gustă.
– Mergi singur(ă) la o cafenea. Fără telefon. Observă.
– Pune-ți o melodie și dansează două minute. Nu trebuie să fii în mood. Doar fă-o.
– Fă o listă de „ce-mi face bine” și pune-o pe frigider.
– Aprinde o lumânare parfumată și nu face nimic 10 minute.
– Alege o seară să nu fii disponibil(ă) pentru nimeni. Nici măcar pe WhatsApp.
– Fă un plan pentru a renunța la un obicei care te epuizează.
– Începe o carte pe care o tot amâni.
– Scrie 3 întrebări care îți revin des în minte. Apoi întreabă-te sincer: „De ce mi le pun?”

Toate astea sunt forme de igienă emoțională.​
Sunt feluri de a-ți spune, în fiecare zi, „îmi pasă de mine”.

Și știi ce altceva am mai învățat?

Mi-a luat mult timp să-mi dau seama...
...că dragostea câinelui meu, a pisicii și a soțului meu îmi sunt de-ajuns ca să fiu fericită.
Că liniștea nu se găsește în aprobarea celorlalți sau în a fi peste tot, cu toată lumea.

Mi-a luat mult timp să realizez că o seară acasă, cu o carte, o pătură și tăcerea mea, e un sanctuar, nu o pedeapsă.
Că dacă nu am planuri în fiecare zi nu înseamnă că „e ceva în neregulă cu mine”.

Mi-a luat mult timp să înțeleg că scrisul mă umple într-un fel în care nicio bifă de pe listă nu reușește.
Că timpul petrecut cu mine însămi nu e singurătate, ci hrănitor — atunci când sunt în companie bună cu mine.

Că ritmul meu e altul: călătorii lente, colțuri liniștite, străduțe mici și conversații adânci.
Nu alergătura după „cele mai importante obiective” de bifat.

Mi-a luat mult timp să recunosc că mă întorceam din vacanțe și mai obosită.
Și că poate nu ăsta era sensul pauzelor.

Mi-a luat mult timp să învăț că munca mea nu trebuie să fie zgomotoasă, dinamică sau în echipă, ca să aibă sens.
Că eu înfloresc în munca calmă, gândită, profundă.

Că mișcarea, fie ea stretching, dans, mers pe jos, drumeție sau sport, nu e o pedeapsă. Nici măcar o performanță.
E o formă de a sărbători faptul că sunt în viață.

Mi-a luat mult timp.​
Dar acum știu:
Bucuria poate fi tăcută.
Liniștea poate fi simplă.
Iar o viață plină nu arată mereu aglomerată.

Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc.
Și dacă vrei mai multe gânduri de genul ăsta, despre vindecare, emoții, sens, te invit cu drag să mă urmărești și pe Instagram. Mă găsești cu același nume: @psiholog.denisa.holl

Cu blândețe,
​Denisa

​​​